Cum previi cancerul de sân?

Cancerul de sân este foarte întâlnit, din pacate, în țara noastră cu toate acestea femeile din mediul rural nu apelează la un specialist pentru o consultație care poate preveni înrăutățirea stării de sănătate a întregului organism.

Factorii de apariție a cancerului la sân:

  • Transmitere genetică, dacă aveți rude apropiate care au suferit de un astfel de diagnostic există șanse foarte mari ca și dumneavoastră să aveți un risc crescut de a dezvolta o astfel de boală. Încearcă să previ prin consultații regulate la medicul specialist
  • Vârsta, riscul crescut de apariție a cancerului mamar este în jurul vârstei de 50 de ani.
  • Nodulul mamar benign, anumite tipuri de noduli pot duce la apariția cancerului mamar.
  • Estrogenul poate fi un alt factor de apariție a cancerului la sân, riscul de apariție crește cu perioada în care ați fost expus la estrogen.
  • Obezitatea și menopauza. Dacă cele două sunt prezente prezentați un risc mare de apariție al acestei boli

În perioada 15 octombrie – 14 decembrie 2016, Federația Asociațiilor Bolnavilor a organizat a șasea ediție a campaniei naționale de informare cu privire la cancerul de sân – „Nu am făcut destul”. Pentru al treilea an consecutiv, a fost desfășurată o caravană în opt județe din țară în cadrul căreia femeile din mediul rural au putut beneficia de examinări medicale gratuite ale sânilor. Rezultatele campaniei evidențiază încă o dată cât de important este să se înființeze un program de screening național pentru cancerul la sân.

Cu ajutorul voluntarilor de la Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB), 1.129 de femei din șapte județe (Bacău, Buzău, Brașov, Argeș, Vâlcea, Gorj și Mehedinți) au fost consultate clinic în perioada octombrie – decembrie 2016. Dintre cele 1.129 de femei, aproximativ 14% au fost depistate cu diverse probleme ale sânilor.

Din observațiile medicilor, cele mai frecvente modificări ale sânilor sunt: prezența formațiunilor palpabile, uneori chiar de 4 centimetri, dureroase sau nedureroase, precum și retractarea mameloanelor sau secrețiile mamelonare. La fel de îngrijorător este și faptul că 78% dintre femeile examinate nu își făcuseră anterior niciun control medical al sânilor.

 Un procent de 13.5% dintre femeile din mediul rural care au participat la caravană nu făcuseră niciodată o ecografie mamară sau mamografie. Doar 6% din cele 1.129 de femei examinate au un istoric de cancer de sân în familie, iar 3% dintre femeile cu probleme la sâni nu au împlinit 40 de ani.

25 de femei sunt diagnosticate zilnic în țara noastră cu cancer de sân, iar statisticile din țara noastră înregistrează un procent al mortalității din cauza cancerului mamar de 36% (din cazurile diagnosticate), mai mare decât media europeană (29%) și chiar decât cea mondială (31%). În cadrul campaniei, în ultimii trei ani, au fost testate un număr total de 3,166 femei din 16 județe, adică 40% din țară, și au fost depistate 314 cazuri cu suspiciuni.

Recomandări importante în prevenție:

  • Autoexaminarea lunară a sânilor. Începând încă din adolescență, toate femeile ar trebui să își examineze lunar sânii, de preferat la o săptamână după apariția ciclului menstrual. Autoexaminarea se face în fața oglinzii. Lucrurile care ar trebui să le trimităpe femei imediat la medic sunt: noduli, denivelări, modificări de formă, culoare sau simetrie, plieri, mameloane întoarse înauntru, secreții.
  • Controlul la medic. Vizita la medic pentru controlul sânilor trebuie efectuată o dată la trei ani până la vârsta de 40 de ani și o dată pe an după vârsta de 40 de ani.
  • Mamografia. Dupa vârsta de 40 de ani, femeile ar trebui să efectueze anual o mamografie și să beneficieze de examinarea clinică a sânilor.

Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC):

„În străinatate, programele naționale de screening sunt o normalitate. Noi credem că e timpul să acceptăm că dreptul la sănătate chiar este un drept universal. Iar un program de screening pentru toate femeile cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani, realizat în concordanță cu recomandările europene, ar fi esențial în acest sens.” 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *