Top 8 greșeli în administrarea medicamentelor

  Medicamentele au fost proiectate să ne mențină sănatatea sau să trateze diferite afecțiuni de care suferim. Dar, o greșeală în administrarea acestora, aparent nevinovată, îți poate pune sănătatea în pericol. Riscul erorilor în administrarea de medicamente este din ce în ce mai prezent, mai ales că, la nivel mondial milioane de persoane au de suferit din cauza acestor greșeli , iar alte câteva mii chiar au decedat. 

  Toate aceste probleme pot fi prevenite, dacă urmați câteva sfaturi de bază, utile indiferent de afecțiunile de care suferiți. Am realizat un ghid cu cele mai des întâlnite erori în administraea de medicamente.

1. Confuzia între două medicamente cu nume asemănătoare

  Deși pacientul are o prescripție medicală din partea medicului, de multe ori acesta este neglijent și nu greseli in administrarea medicamentelorreține concentrația sau numele exact al medicamentului.

  Nu de puține ori, mi s-a întâmplat ca pacientul să ceară un anumit medicament iar după răspunsul la câteva întrebări de bază pe care orice farmacist trebuie să le pună la eliberarea unui medicament, am constatat cu stupoare că produsul farmaceutic cerut, nu era deloc ceea ce pacientul avea prescris de către medic. 

Medicamente care pot fi ușor de confundat (mai ales pentru persoanele în vârstă) pot fi:

  • Preductal (insuficiență coronariană cronică, vertij de origine vasculară) – Pramistar (tulburări memorie)
  • Aspacardin (insuficiență cardiacă, angina pectorală, aritmii – conține Mg și Potasiu) – Aspenter (angina pectorală, profilaxia accidentelor ischemice și infarct cerebral – conține doze mici de acid acetilsalicilic)
  • Colperin (tulburări ale tubului digestiv și ale căilor biliare) – Colospasmin (atunci când apar manifestari de colon iritabil)
  • Paduden ( ibuprofen-antinflamator nesteroidian, dureri:cefalee, dismenoree, luxații) – Padolten (tramadol + paracetamol- dureri intensitate mare)
  • Metoprolol (hipertensiune arterială) – Metoclopramid (senzație vomă, sughit)
  • Fokusin (disfunctii ale prostatei) – Fresubin (pentru pacientii cu risc crescut de malnutritie)

Sfatul Farmacistului

  Mare atenție la indicatiile date de medic. Nu uitați niciodată concentrația administrată, încercați să oferiți cât mai multe informații farmacistului atunci când doriți să vă fie eliberat un medicament.

2. Nerespecatarea prescripției

 Întreruperea tratamentului cu antibiotice ( și nu numai ), nerespectând prescripția doctorului este o greșeală tot mai des întalnită.  Dacă în primele zile, antibioticul și-a făcut efectul, iar tu te simți mai bine, nu toate bacteriile au fost distruse și acestea pot deveni mai rezistente. Am tratat această problemă pe larg în articolul despre Rezitența la Antibiotice.

Sfatul Farmacistului

  • Administrează antibiotice numai cu rețetă și respecta cu rigurozitate durata si orele de administrare a medicamentelor.
  • Dacă crezi că nu mai ai nevoie de un anumit medicament, nu întrerupe tratamenul fără a discuta cu medicul. Unele tratamente , cum ar fi cele cu antidepresivele,  trebuiesc întrerupte treptat.
  • Unele persoane răresc dozele din cauze financiare. Acest lucru poate fi dăunător, atât din punct de vedere medical, cât și financiar ( medicamentul nu-și face efectul )

3. Administrarea mai multor medicamente în același timp

 Orice pastilă pe care o administrezi are efecte secundare. Dar, problemele pot apărea atunci când, folosești, în același timp, mai multe pastile, care pot accentua efectele secundare. Doua dintre cele mai periculoase alăturări, implică pastilele pentru tensiune arterială și cele pentru amețeli. Dacă luați un medicament care are ca posibil efect secundar creșterea tensiunii arteriale și-l combinați cu un al doilea medicament cu același efect, pot apărea probleme cu tensiunea.

Sfatul Farmacistului

 Întrebați medicul sau farmacistul despre potențialele efecte secundare ale medicamentelor administrate sau atunci cănd aveți o rețetă nouă. Dacă mai administrați și alte medicamente, informați medicul/farmacistul despre acest lucru.

4. Supradoza prin combinarea unor medicamente cu efecte asemănătoare

Sunt medicamente care administrate asociat fara a  informa medicul sau farmacistul pot da reactii adverse grave.

  Riscul pentru supradozaj este periculos atunci cănd discutăm despre analgezice narcotice cum ar fi:

  • codeina
  • benzodiazepine cum ar fi , Xanax, Valium

   Supradoza poate avea efecte grave și atunci când discutăm de medicamente mai  “nevinovate” cum ar fi antihistaminicele ,medicamentele de tuse, somnifere.

   Sfatul Farmacistului

  Respectați dozajul impus de farmacist, cititi cu atenție prospectul. Fiți atenți la cuvinte cum ar fi somnoros, amețit, mai ales dacă sunteți șofer.

5. Combinarea medicamentelor cu alcoolulFarmacistul de serviciu greseli in administrarea de medicamente

Deși cu toții suntem constienți de acest pericol, principala scuză pe care o folosim este:” Un pahar de vin nu are cum să dăuneze”. Există o mulțime de mecamente care nu trebuiesc administrate împreună cu alcoolul.

  Combinat cu o listă lungă de analgezice, sedative, acesta poate fi periculos.

  Consumul de alcool trebuie evitat cu următoarele tipuri de medicamente:

  • somnifere – alcool accentuează efectul sedativelor, cum mar fi somniferele, sedativele, tranchilizantele. În acest caz, alcoolul crește riscul de accident de masină, de muncă, afecteaza atenția și reflexele.
  • antibiotice  – efectul antibioticelor este anulat de alcool, plus efecte secundare cum ar fi dureri de cap, ritm cardiac neregulat, greață, vărsături, crampe
  • antidepresive, cum ar fi ( prozac, xanax, anxiar ) – efecte grave,cum ar fi creșterea tensiunii, care poate duce la hemoragii cerebrale, inclusiv deces.
  • peniciline: alcool face ca aceste medicamente să fie ineficiente, mai ales când interferează cu Penicilina G, Ampicilina, Amoxicilina, oxacilina, Dicloxacilina.

 Sfatul Farmacistului

   Asigurați-vă ca medicamentele pe care le administrați nu interferează cu alcoolul. Dacă ai probleme legate de consumul de băuturi alcoolice, comunică-i mediclui acest lucru, pentru a vă putea prescrie alte medicamente. Citiți prospectul tuturor medicamentelor, inclusiv cele fără rețetă, pentru a vă asigura ca alcoolul nu este un risc.

6.Alimentația neadecvatăFarmacistuldeserviciu.ro

  Un lucru mai puțin dezbătut este influența negativă a unor alimente asupra tratamentului medicamentos. De exemplu sucul de grefuit, are proprietăți unice, care pot anula substanțele active din unele pastile, cum ar fi cele pentru scăderea colesterolului sau anticonceptionalele.

Alte interacțiuni mai puțin grave includ cafeaua. Atunci când administrezi suplimente de fier,  consumul de cafea inhibă absorbția de fier în organism.

Sfatul Farmacistului

  Întrebați medicul sau farmacistul dacă trebuie să respectați o anumită dietă sau trebuie să evitați anumite alimente. Desigur pentru orice întrebare, pagina consultață din Farmacistul De Serviciu vă stă la dispoziție.

7.Nerespecatrea limitei de vârstă

  Vârsta este un factor important în administrarea medicamentelor. Dozajul și tipul substanțelor active care sunt înglobate într-un medicament țin cont și de vârstă. De exemplu, pe măsură ce înaintăm în vârstă,corpul nostru procesează diferit medicamentele, plus avem un risc mai ridicat la îmbolnăvire.

  În cazul copiilor, pastilele au un dozaj echilibrat, încât să nu creeaze efecte secundare micuților, aceștiea, alături de persoanele în vârstă, fiind mai sensibili și mai predispuși riscurilor.

Sfatul Farmacistului

  Asigurați-vă că informați corect farmacistului cu privire la vârsta pacientului. Medicamentele trebuie depozitate acasă în siguranță, pentru a nu fi folosite de alți membri ai familiei. Respectați limitele de vârstă în administrare.

8. Împărțirea medicamentelor cu alte persoane

    De multe ori ești predispus să împarți medicamentele tale cu alte persoane, acest lucru poate fi dăunător ție și celorlalți. Tratamentele medicamentoase sunt administrate de multe ori personalizat, în funcție de anumite criterii pe care farmacistul  sau doctorul le află de la persoana în cauză. De aceea un medicament potrivit pentru tine poate fi ineficient sau  chiar dăunător pentru altcineva. 

Sfatul Farmacistului  

  Nu oferi sfaturi sau împărți medicamente persoanelor apropiate, cel mai bun sfat fiind consultarea unui medic sau unui farmacist.

  Am convingerea că aceste sfaturi vă sunt de ajutor. Nu uitați pagina de consultață, unde vă pot răspunde la întrebări, sau puteți comenta în acest post. cool

Cu Drag, 

Andreea!

1 comment on “Top 8 greșeli în administrarea medicamentelor”

Leave A Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Masca
Pregătește-ți tenul pentru primavară: Masca cu spirulină

   Cum primăvara ne amăgește, m-am hotărât să fac ceva cu tenul meu, până când se va instala definitiv. Trebuie să asortez rochiile...

Close