Atunci cănd se abordează o problema atât de serioasă și gravă, ca cea a copiilor cu Autism, cel mai în măsură să vorbească corect, informat, avizat este specialistul implicat direct, care își dedică timpul pentru a fi sprijin și ajutor pentru persoanele afectate. Asa cum v-am obișnuit, articolele Farmacistul De Serviciu au un puternic caracter informativ specializat. Prin urmare, am invitat specialistul să vorbească despre aceasta afecțiune, care afectează din ce în ce mai mulți copii.
Bianca Stănescu este psiholog, absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București, consilier psihologic cu formare în Psihoterapie Experiential-Unificatoare. De asemenea, este membru fondator al Asociației de Intervenție Terapeutică pentru Copil și Famile Activity, având o experiență de peste 4 ani în lucrul cu copiii și în aplicarea principiilor ABA.
Asociația de Intervenție Terapeuticaă pentru Copil și Familie Activity are ca misiune integrarea socială a copiilor atipici, cât și a celor cu cerințe educative speciale (precum autism, ADHD, intarziere în limbaj) prin dezvoltarea sau aplicarea unor planuri de intervenție personalizate și prin organizarea unor grupuri de interacțiune socială, dezvolatre emoționala și dezvoltare cognitivă. De asemenea, Asociația Activity se ocupă și de îmbunătățirea calității vieții de familie prin ședințe individuale de consiliere și de psihoterapie, grupuri de suport sau întâlniri tematice pentru părinți. [edsanimate_start entry_animation_type= “fadeInLeft” entry_delay= “0” entry_duration= “1” entry_timing= “ease-in” exit_animation_type= “” exit_delay= “” exit_duration= “” exit_timing= “” animation_repeat= “1” keep= “yes” animate_on= “scroll” scroll_offset= “90” custom_css_class= “”]
1.Cum ar putea un părinte să își dea seama dacă copilul lui suferă de autism? Care sunt primele semne apărute în cazul unui astfel de diagnostic?
[edsanimate_end]
În primul rând, aș vrea să clarificăm ce este Tulburarea de Spectru Autist. Aceasta se manifestă atât printr-o capacitate scăzuta de comunicare și interactiune, relaționare sau integrare socială, cât și prin comportamente stereotipe și repetitive. Simptomele se manifestă evident după primele 18 luni de la naștere, dar sunt anumite aspecte care pot fi remarcate și înaintea împlinirii acestei vârste.
Primele semne apărute în cazul uni astfel de diagnostic pot fi:
- Pâna la varsta de un an copilul nu gângurește și nici nu încearcă să își exprime nevoile prin limbaj non-verbal;
- Nu zâmbește până la vârsta de 6 luni;
- Nu spune niciun cuvânt până la vârsta de 16 luni;
- Nu răspunde la nume;
- Nu stabilește și nu menține contact vizual;
- Pierde abilitatea de a vorbi sau alte abilități sociale;
- Nu știe să se joace cu jucăriile, dar preferă o anumită jucărie pe care o folsește într-un singur mod;
- Se atașează de anumite obiecte sau jucării;
- Pare să aibă probleme cu auzul;
- Execută mișcări repetitive, stereotipe (ex: sare în mod necontrolat, flutură din mâini)
[edsanimate_start entry_animation_type= “fadeInLeft” entry_delay= “0” entry_duration= “1” entry_timing= “ease-in” exit_animation_type= “” exit_delay= “” exit_duration= “” exit_timing= “” animation_repeat= “1” keep= “yes” animate_on= “scroll” scroll_offset= “90” custom_css_class= “”]
2.Care este următorul pas de urmat în cazul în care copilul este suspect de autism?
[edsanimate_end]
Atunci când copilul prezintă anumite semne din cele specificate anterior, este recomandat ca parinții să meargă cât mai repede cu putință la un psihiatru pentru a vedea care este într-adevăr diagnosticul. După vizita la psihiatru, este important să i se faca micuțului o evaluare psihologică pentru a vedea în ce zone are el deficiențele cele mai mari și mai apoi, pe baza evaluărilor (atât a psihiatrului, cât și a psihologului), să înceapă terapia comportamentală. Este foarte important de știut faptul că intervenția precoce are cele mai bune rezultate, astfel că, cu cât se grabește procesul, cu atât șansele copilului diagnosticat cresc. [edsanimate_start entry_animation_type= “fadeInLeft” entry_delay= “0” entry_duration= “1” entry_timing= “ease-in” exit_animation_type= “” exit_delay= “” exit_duration= “” exit_timing= “” animation_repeat= “1” keep= “yes” animate_on= “scroll” scroll_offset= “75” custom_css_class= “”]
3.Există forme ușoare de autism sau care nu pot fi depistate devreme?
[edsanimate_end]
Tulburările de spectru autist afecteaza fiecare persoana în moduri și nivele diferite de intensitate. În ciuda faptului că există simptome similare, manifestările și debutul nu sunt aceleași pentru toți oamenii.. Există copii care se dezvoltă normal până la o anumită vârstă și care apoi regresează și sunt copii care prezintă anumite simptome încă din primele luni de viață. Oricum ar fi, simptomele apar de obicei înainte de implinirea vârstei de 3 ani. [edsanimate_start entry_animation_type= “fadeInLeft” entry_delay= “0” entry_duration= “1” entry_timing= “ease-in” exit_animation_type= “” exit_delay= “” exit_duration= “” exit_timing= “” animation_repeat= “1” keep= “yes” animate_on= “scroll” scroll_offset= “75” custom_css_class= “”]
4.Ce specialiști sunt implicați în diagnosticarea și tratamentul persoanelor care suferă de autism?
[edsanimate_end]
Inițial, medicul care confirmă suspiciunile părintilor legate de comportamentul diferit prezent la copilul lor este medicul pediatru, care observă în mod periodic copilul. Astfel, medicul pediatru recomandă vizita la un medic psihiatru, unde micuțul primește diagnosticul. Un diagnostic corect și stabilit la timp va fi urmat în principal de o terapie comportamentală care are ca scop îmbunătățirea zonelor de dificultate și îmbunătățirea calității vieții copilului. Echipa care participă la aceasta terapie este formată în general din: un coordonator de programe, unul sau mai mulți terapeuți, un logoped, un kinetoterapeut (în cazul în care este nevoie) și, bineințeles, se continuă colaborarea cu un psihiatru.
De asemenea, simt nevoia să mentionez faptul că indiferent de câți specialiști sunt implicați în terapia copilului diagnosticat, este extraordinar de important ca părinții să fie colaboratorii principali ai acestei echipe și să lucreze constant cu copilul în toate mediile posibile. [edsanimate_start entry_animation_type= “fadeInLeft” entry_delay= “0” entry_duration= “1” entry_timing= “ease-in” exit_animation_type= “” exit_delay= “” exit_duration= “” exit_timing= “” animation_repeat= “1” keep= “yes” animate_on= “scroll” scroll_offset= “75” custom_css_class= “”]
5.Ce terapie trebuie folosită în cazul autismului și în ce constă ea?
[edsanimate_end]
Principala terapie folosită pentru copiii diagnosticați cu autism este Terapia ABA. Aceasta a început să fie folosită înca din anul 1960, de atunci dezvoltându-se numeroase tehnici în ceea ce privește crearea și dezvoltarea abilităților utile în cazul persoanelor cu autism. Tehnicile pot fi folosite atât în terapia 1:1, cât și în situații tipice de viață cotidiană cum ar fi joaca cu alți copii. Acest tip de terapie este recunoscută ca o metodă sigură și efectivă de recuperare a autismului, iar tehnicile și principiile utilizate stimulează deopotrivă numeroase elemente de bază din comportamentul uman, cum ar fi: privirea, ascultarea, imitarea, conversația și întelegerea perspectivei pe care o are o altă persoană asupra unui lucru.
În cadrul Asociatiei Activity, pe lângă principiile ABA pe care le aplicăm, am încercat de-a lungul timpului să venim în întampinarea nevoilor copiilor și cu alte forme de terapie cum ar fi: Terapia asistată de animale sau Art terapia. De asemenea, adesea organizăm grupuri de socializare pentru piticii centrului nostru, grupuri ce au ca scop creșterea capacității de comunicare și interacțiune. Pe langă toate aceste lucruri, chiar dacă micuții sunt principalii noștri beneficiari, este important ca și părinții să fie sustinuți și să li se ofere suport. Astfel, lunar organizam workshop-uri tematice pentru părinți, workshop-uri ce au ca scop înțelegerea principiilor terapiei sau modalități prin care ei să poată gestiona anumite comportamente ale copiilor lor. De asemenea, încercăm să susținem părinții și prin ședinte de consiliere psihologică sau psihoterapie. [edsanimate_start entry_animation_type= “fadeInLeft” entry_delay= “0” entry_duration= “1” entry_timing= “ease-in” exit_animation_type= “” exit_delay= “” exit_duration= “” exit_timing= “” animation_repeat= “1” keep= “yes” animate_on= “scroll” scroll_offset= “75” custom_css_class= “”]
6.Cât timp trebuie urmată o astfel de terapie?
[edsanimate_end]
Îmi este foarte greu să răspund la aceasta întrebare pentru că sunt mai multi factori care contribuie la recuperarea unui copil diagnosticat cu autism, cum ar fi: numărul de ore de terapie pe care copilul îl face pe săptămână, implicarea părinților în consolidarea, menținerea și generalizarea celor învățate de copil în cadrul terapiei, potențialul copilului, vârsta la care micuțul începe terapia, profesionalismul echipei terapeutice. În schimb, ceea ce pot spune este că recuperarea nu se poate face doar în câteva luni, ci este vorba de ani intensivi de muncă și răbdare.
Mulțumim Biancăi pentru amabilitatea de a răspunde la întrebări. Dacă aveți nevoie de alte informații, utilizați secțiunea de comentarii.
Cu drag,
Andreea!