Dacă faci parte din cei 56% de oameni care nu cred în că se pot combina exercițiile fizice cu uleiurile esențiale ai să vezi că te înseli. Încearcă sfatul nostru și vei vedea puterea naturii este magică.
Uleiurile esențiale te pot ajuta indiferent dacă ridici greutăți, faci jogging, dansezi, faci zumba, pilates sau yoga, in fiecare dintre aceste cazuri, aromaterapia te ajuta să duci jocul la bun sfarșit.
Cum te pot ajuta uleiurile esențiale pe care trebuie să le introduci în rutina ta zilnică?
- Uleiurile esențiale pot menține tonusul muscular
Cum pot face asta?
Uleiurile esențiale stimulează circulația și mențin tonusul muscular ceea ce va ajuta șa rezistența în timpul antr
enamentului.
Ce uleiuri poți asocia pentru acest efect?
Uleiul de Piper negru – 20 picături
Uleiul de Tămâie – 10 picături
Uleiul de Lavandă – 10 picături
Uleiul de Mentă – 10 picături
Uleiul de Muștar – 40 ml
Uleiul de Sâmburi de struguri – 40 ml
Uleiurile vegetale trebuiesc asociate în primul rând pentru că uleiurile esențiale nu se vor aplica niciodată direct pe piele. Ele sunt alese pentru a se absorbi repede în piele dar si pentru efectul lor antiinflamator și stimulator al circulației sanguine.
Această formulare te poate ajuta în cazul în care dorești să ai un ser pentru masajul dinainte sau după sală. De asemenea acesta formulare ajuta împotriva vergeturilor, circulației proaste, varicelor, stimulării sistemului circulator, ajută la întărirea pereților vasculari.
2. Relaxează musculatura după efort
Când ai febră musculară cel mai indicat este să faci o baie pentru relaxare iar apoi un masaj bine-meritat. După baie masează zona cu probleme cu această formulare
Ulei de masaj pentru febră musculară
Ulei de Ghimbir 4 picături
Ulei de Mentă 3 picături
Ulei de lavandă 3 picături
Ulei de Piper Negru 3 picături
Adaugă-le pe toate în aceeași sticluță iar apoi adaugă 15 mL de Ulei vegetal (preferatul tău). Acest masaj ar trebui să te ajute după câteva aplicări dacă durerea ține mai mult de 24 de h este posibil ca lucrurile să fie puțin mai complicate de atât.
3. Uleiurile esențiale te ajută să te concentrezi mai bine
Cu siguranță aveți nevoie de concentrare în timpul antrenamentelor fizice mai ales dacă trebuie să țineți minte toate mișcările de la Zumba sau dansuri.
Mirosul Uleiurilor esențiale îți vor relaxa spiritul și psihicul fapt ce va duce la dispariția stresului și nervozității.
Inspiră înainte de a ajunge la sală mirosul îmbietor al uleiurilor de – Ulei de Grapefruit, Ulei de Lămâie, Ulei de Lavandă sau alege-ți uleiurile esențiale preferate și amestecă-le într-o sticluță. Le poți purta la tine indiferent de ocazie. Acestea au efect de a elibera spiritul liber, ajută la concentrare și relaxeaza psihicul și corpul.
4. Alungă durerea
Dacă vă duceți des la sală știți deja că febra musculară și durerea este cumva, la ordinea zilei. Pot apărea durerile musculare sau articulare iar uleiuril esențiale te pot ajuta în astfel de probleme.
Pentru relaxarea musculaturii și a picioarelor, recomandăm o baie pentru picioare cu uleiuri esențiale.
Ce trebuie sa faci?
Se ia un recipient mare în care se pot introduce picioarele, se daugă în acesta apă caldă-fierbinte adăugați o ceașcă de bicarbonat de sodiu și 2 picături de piper negru, mentă și lavandă. Lăsați picioarele să se relaxeze acolo timp de 10-15 minute. După această perioadă de timp, te vei simți un alt om!
Uleiurile vegetale
- Uleiul de Sâmburi de Struguri
Recomandat ca și Ulei bază în formularea de mai sus pentru că are proprietăți extraordinare asupra sistemului circulator.
- Un ulei vegetal pentru boliele venoase
- Întărește sistemul circulator
- Previne apariția fragilității vasculare
- Menține elasticitatea vaselor de sânge
- Recomandat ca aplicații locale în prevenirea și tratarea varicelor
Ideal pentru sportivi pentru stimularea sistemului circulator și întărirea capilarelor dar și prevenirea apariției fragilității acestora.
2. Uleiul de Muștar
Crește eficiența Uleiului de Sâmburi de Strguri dar și a celorlalte uleiuri din această rețetă pentru că ajuta la stimularea ciculației și în același timp la întărirea pereților vasculari.
- Stimulează circulația
- Eficient în formulări pentru persoanele care au circulație deficitară
- Datorită proprietăților circulatorii ajută ameliorarea crampelor abdominale (masaj local)
- Întărește pereții vaselor de sânge